Soarele răsare în Est dar merge întotdeauna către Vest
După vreo trei luni în care am fost ocupată cu altele, printre care și renovarea totală a băii la locuința mea din România, s-au întors problemele care vin dinspre Est.
Mi-am tot zis că… da, soarele răsare în Est dar merge întotdeauna către Vest, însă odată cu venirea toamnei, grijile mele s-au accentuat, deoarece nu văd absolut nicio îmbunătățire a situației.
Nu am fost niciodată rusofilă, se știe, dar încerc să rămân lucidă și obiectivă, ca să văd și numeroasele greșeli făcute de Occident. Occidentul își bagă nasul când nu trebuie… și nu intervine atunci când ar trebui, adică la timp! Iar pe Putin îl credeam mult mai echilibrat.
Iată, au trecut aproape 8 luni de război greu, care nu se trăiește fizic, la noi, dar se resimte din plin pe plan psihologic. Tensiunea este mereu prezentă, căci nu mai există, se pare, nicio cale pașnică de rezolvare a conflictului. Cum va evolua sau, mai bine zis, cum va degenera totul, nimeni nu știe.
Ceea ce știu cu certitudine e că ne așteaptă o iarnă foarte grea, cu facturi imense la gaz și curent. Mai știu și că Polonia a început să distribuie populației, preventiv, pastilele de iod.
Senzația mea e că se va întâmpla ceva foarte curând la centrala nucleară Zaporojie.
Haosul și incertitudinea vor crește în momentul în care se va anunța în mod oficial aderarea la Rusia a teritoriilor ocupate de ruși din Ucraina. Atunci vor deveni automat teritoriu rus, chiar dacă nerecunoscut legal de comunitatea internațională. Iar dacă Ucraina va încerca să le recupereze, prin lupte, ajutată, ca și până acum, de Occident, Putin va avea un motiv în plus să folosească chiar și armele nucleare, pentru că va afirma că își apară teritoriul. Așa că războiul nu se va sfârși, ci e abia la început.
Îmi aduc aminte o știre de anul trecut, prin toamnă, cred, pe care toată lumea a considerat-o fake news. A plecat din Austria, în mod oficial, și era vorba despre o pană de curent, care ar fi durat de la câteva zile până la două săptămâni. Nu era sigur, dar se pregătea populația pentru un black out.Nu s-a întâmplat chiar așa, sau nu încă, dar a venit un război nimicitor, care ne obligă să ținem casele încălzite la 17-18 grade. Vom vedea în iarna asta ce nemulțumiri vor mai apărea în rândul populației. În Italia, de pildă, până la 1 noiembrie nu va fi căldură în mall-uri, hoteluri, magazine etc. Au noroc că nu e așa de frig ca la noi, dar italienii sunt obișnuiți cu confortul și căldura, nu cum ar vrea Von der Leyen. Așa și acum.
Toți naivii spun că dacă va fi înlăturat Putin se va termina totul. Nu se va termina nimic. Și dacă moare mâine, tot se va întâmpla ce e scris să se întâmple, căci rămân adepții politicii lui. Asta nu înțelege lumea. Acolo e o ideologie serioasă, bazată pe cuceriri și recuceriri, numită Eurasianism. Dughin “gurul” lui Putin, fascist fundamentalist, marele preot al “imperiului eurasiatic” spunea: “Putin este țarul unui imperiu eurasiatic ce va învinge decadența occidentală”.
Iar dacă el nu ar mai fi, ar urma Patrusev, Soigu, Peskov sau Medvedev, unul dintre succesorii lui. Nu se va renunța ușor la ceea ce ei cred că le aparține de drept. Că sunt sau nu barbari, sau că au o mentalitate rămasă în timpurile celui de-al doilea război mondial, asta e o altă discuție. Așa au fost mereu, nu știu de ce se mai miră acum lumea. Primește-i în țara ta de milă și peste câțiva ani vor zice că e a lor și au drepturi depline acolo. Se cred stăpâni peste toți și toate și nu vor să admită realitatea, nu vor să respecte pe nimeni, fac doar după cum îi duce capul.
Că Putin are ce are cu noi, cei din UE, și cu SUA, înțeleg, dar cu ai lui ar trebui să fie mai atent. Oamenii ăia nu îl iubesc și cred că nici nu îl respectă cu adevărat, ci doar din frică. Știu că dacă protestează o pățesc. Unii plătesc și 30.000 euro pentru un loc într-un avion… doar ca să fugă din Rusia. Dar vor să fie respectați… Condamnă Occidentul pentru decadența lui, dar își trimit copiii la școli în Vest și ei merg acolo la shopping de lux.
Afirmă că sunt sau se simt amenințați de UE și Statele Unite. Că ne-am băgat noi nasul unde nu trebuia, că problema cu Ucraina era o chestiune care îi privea doar pe ei, o “operațiune specială” care trebuia rezolvată în trei zile. Și după Ucraina, urma poate Polonia sau noi… cine știe. Și tot așa, nimeni nu avea dreptul să intervină în planurile de expansiune ale RuZiei.
Iar acum pentru niște teritorii revendicate și râvnite de ambele părți, frații nu se mai înțeleg, se omoară între ei, ba mai amenință și cu apocalipsa mondială. Ca la țară, unde se ceartă nea Gheorghe cu frate-su Toader, pentru nu știu ce petec de grădină lăsată de bătrâni. Chestii penibile, dar care pot degenera, iar supăratul Toderaș merge noaptea peste familia lu’ fra-su și-i căsăpește pe toți… Să nu uităm nicio clipă că, din păcate, se poate întâmpla orice.
Orice tragedie, oricât de mare. Să nu minimalizăm puterea și nebunia lui Putin, să nu-l subestimăm, căci e, cu siguranță, un criminal paranoic și foarte periculos.