Povestea animăluțului fără mască vorbește despre o frumoasă după-masă, la cercul de lectură creativă.
Într-o atmosferă relaxantă, înconjurați de cărți și jucării, copiii așteaptă nerăbdători venirea doamnei învățătoare care le va citi azi un nou basm.
“Ce-ați mai făcut zilele astea de când nu ne-am văzut?” întrebă ea, intrând surâzătoare. “Am găsit pentru voi azi o poveste specială!”
O povestire fantastică și misterioasă, basmul “tuncușorului care nu există”.
“Ce este turcușorul?“ întreabă nedumerită o fetiță.
“Nu este turcușor, râse doamna amuzată. Turcușorul este un turc mai mic. Dar acesta este un tuncușor, un animăluț blând și verde, cu ochi mari și blană pufoasă, pe care îl văd doar copiii cuminți.”
“Și unde trăiește?”
“Trăiește printre sălciile care cresc lângă ape. Dar veți afla mai multe după ce veți auzi povestea!”
Foile și creioanele colorate se împart fiecărui copil și basmul începe.
Curiozitatea și interesul se citesc pe fețele micuților, iar ochii întrebători le strălucesc de emoție. Cum ar putea arăta un animal atât de ireal, care de fapt nu există?
După care încep să-l deseneze, fiecare copil în viziunea lui – cu o pată mare și albă pe blana cu reflexe verzui sau asemănător unui cățel sau ursuleț.
“Animalul poate exista în mintea celui care a scris cartea și în sufletul celor care o citesc, zâmbește tânăra învățătoare. Tot ce-și poate imagina mintea unui om e posibil să existe și în realitate sau cel puțin într-o carte sau într-un film.”
Ideea de crea ceva ce nu există decât în lumea imaterială a gândului, în lumea magică a sufletului de copil și în imaginația scriitorului stârnește întrebări și mici controverse pe care doamna le explică cu multă dăruire și răbdare. Ea explică copiilor diverși termeni mai puțin întâlniți cu ajutorul unui dicționar, iar surprinderea e și mai mare văzând că unii copii cunosc deja acele cuvinte și le explică cu ușurință.
Copiii desenează pasionați animăluțele cu denumiri ciudate din carte și râd, afirmând că și ei la rândul lor și-au imaginat deseori creaturi fantastice și inventează diverse nume și descrieri amuzante.
Imaginația se împletește cu realitatea în cel mai colorat mod iar copiii trăiesc totul cu intensitate. Pe colile albe culorile prind viață și basmul se naște încă o dată prin ochii și imaginația lor.
În finalul întâlnirii ei inventează o scurtă poveste, fiind implicați direct în evoluția evenimentelor și în modul în care decurge povestirea.
Într-un cuvânt, o frumoasă după-masă creativă și plină de magie în compania micilor mei prieteni de clasa a 2-a.
Îmi amintesc cu drag de ea. Era în anul 2013.
Acum, în zilele haotice și nebune pe care le trăiește întreg mapamondul, copiii chiar nu și-ar mai putea imagina cum arată, de pildă, un animăluț fără mască. Ar fi apogeul rebeliunii sau spaima animalelor din pădure. Un fel de Bau-Bau purtător de virus.
Ce bizare ar fi poveștile de genul, cu siguranță nu aș vrea să citesc vreodată una.
Tocmai am văzut o imagine în care o fetiță era înconjurată de seringi conținând așa-zisul vaccin salvator și zeci de măști pe care le punea cu grijă pe fața păpușilor și a ursulețului ei.
Nu mă regăsesc deloc în vremurile astea tulburi, am impresia că trăiesc într-un scenariu SF din care nu vreau să fac parte, pentru că nu mă reprezintă deloc “noua normalitate”.
Voi continua să cred în basmul tuncușorului care nu există, poate pentru că e doar o poveste, iar în basme și în vise totul e permis.