Zilele acestea am revăzut niște fotografii mai vechi și mi-am amintit despre Opatija, despre acel stil sofisticat și eleganță vintage, care o caracterizează.
Drumul spre micul orășel croat șerpuia printre pajiști verzi luxuriante, stropite din loc in loc cu aurul toamnei, sate frumos înșirate pe dealurile line, cu bisericuțe, de unde răzbătea sunetul clopotelor, și printre felurite lacuri și păduri idilice, care te înconjurau cu frumusețe. Nostalgia și farmecul peisajului erau desăvârșite, iar arhitectura zonei aducea un plus de mister. Opatija e, într-adevăr, mistică. Și unică.
Am călătorit destul la viață mea încât pot spune că n-am văzut niciodată un loc cu adevărat urât. Da, poate există clădiri urâte în orașe și zone industriale, construcții sinistre, abandonate sau locuri murdare, însă natura e frumoasă peste tot. Sora mea a venit, de pildă, în vizită pe la mine, și mi-a mărturisit că zona i se pare ponosită, blocurile vechi și nu pe gustul ei. Dar natura a impresionat-o, a rămas subjugată de frumusețea ei. Da, așa e, oamenii sunt mai săraci pe aici, căci industria nu mai merge ca altădată, s-au închis minele, fabricile, marile platforme industriale.
Astfel, și eu am găsit peste tot pe unde am fost ceva frumos… însă frumosul specific Opatijei este diferit. Nu-l pot încadra niciunde, chiar dacă am încercat să fac comparații cu orașe deja cunoscute.
L-aș fi putut numi “oraș de mare”, cum spun italienii, pentru că admiram Marea Adriatică în fiecare zi de la balconul meu, și pentru că m-am îndrăgostit de frumoasa lui faleză, însă pentru mine era, totuși, altceva. Un loc luxos. Ceva profund istoric și cultural, nu un loc unde mergi să te relaxezi pe plajă. În Siracusa nu am mers niciodată la plajă în toți anii în care am locuit acolo, mergeam ori la Avola, ori la Marina di Melilli. La fel și aici, nu puteam asocia orașul cu plaja și distracțiile estivale.
Faimoasa stațiune turistică croată a fost în trecut locul de vacanță privilegiat ai turiștilor bogați din Imperiul Austro-Ungar.
Odată stațiunea regilor, a împărătesei și a artiștilor, Opatija este acum un oraș la îndemâna tuturor. Primii vizitatori entuziaști au devenit promotori ai frumuseții zonei și, fără a fi nevoie de rețelele sociale, Opatija a devenit rapid locul de odihnă preferat pentru regi, țari ruși, oameni de știință, artiști, muzicieni și alte vedete. Astăzi, oricine se poate bucura de splendoarea Opatijei : din gloria trecutului au mai rămas vilele somptuoase, aproape toate transformate în hoteluri de lux, parcuri bine întreținute, fântâni elegante și o minunată promenadă iluminată, perfectă pentru plimbări în timpul zilei și interludii romantice noaptea.
Prinsă între mare în golful Kvarner și dealurile de la poalele Muntelui Ucka, Opatija este atrăgătoare nu numai pentru eleganța sa, pentru frumusețea pitorească sau marea cristalină ci și pentru evenimentele importante care atrag vizitatorii din toată Europa, precum Festivalul Opatija.
Cel mai bun mod de a explora Opatija, de a afla istoria locală și de a vedea unele dintre cele mai importante monumente ale orașului este să faceți o plimbare de-a lungul promenadei. Această plimbare, la umbră de lauri și stejari, pe faleza centenară, lungă de 12 km, este un prilej minunat pentru a admira parcurile verzi și vilele somptuoase; printre care aș menționa splendida Vila Angiolina, un triumf al arhitecturii neoclasice.
În plimbarea ta, vei avea întotdeauna întinderea albastră a mării lângă tine, cu sunetul valurilor ca fundal relaxant. Toamna vopsise totul în auriu și roșu, adăugând astfel și mai multă strălucire întregului tablou. Un amestec fermecător de vechi și modern, de istorie, cultură, artă și natură, toate de o frumusețe absolut nepământeană.
Totodată Opatija are multe parcuri fascinante și biserici, așa că în cele trei zile cât am stat acolo nu m-am plictisit nicio secundă.
Noi am stat într-o vilă elegantă, sofisticată, chiar în inima orașului, cu o cameră spațioasă, o grădină de vis și un balcon cu vedere spre mare. Seara, înainte de asfințit, cerul și marea deveneau una, parcă nimic nu le mai despărțea în îmbrățișarea lor infinită.
Farmecul vechi și grandios al vilei era unic, la fel ca tot ce alcătuia esența Opatijei.
Comparam în mintea mea stilul acela clasic, sofisticat și vintage cu minunățiile mediteraneene întâlnite în Siracusa. Era diferit dar și asemănător pe alocuri, doar că barocul sicilian nu putea fi înlocuit cu nimic, chiar dacă Opatija era mult mai elegantă, curată și opulentă.
M-am întors acasă din Croația, cu dorința sinceră de a o vizita din nou, atunci când se va ivi o nouă ocazie, și chiar m-am ținut de cuvânt, căci după câțiva ani am revenit în perioada Crăciunului și am cunoscut o altă bijuterie croată, de această dată montană – micul orășel Samobor.
Dar asta e o altă poveste, pe care probabil o voi relata cândva.
