Iubesc palmierii (2)
Palmierul este o plantă unică în lumea vegetală datorită trăsăturilor sale morfologice și istoriei care o caracterizează.
Este, de fapt, printre primele plante exploatate de om în scop utilitar și ale căror prime reprezentări datează din mileniul VI î.Hr. Palmierul, de secole simbol al nemuririi și al victoriei pentru romani și greci, este o plantă care poate fi folosită în diferite tipuri de spații; în principal în grădini istorice, grădini botanice, parcuri urbane, zone rurale și litorale.
Pentru cei care își doresc o grădină plină de farmec, sfatul meu e să îmbine utilul cu plăcutul. Eu nu am o grădină (încă), dar, cu toate că sunt pasionată de plante mediteraneene, mai exotice, aș spune, mi-aș planta și pomi fructiferi în grădina mea, nu doar plante ornamentale. Însă, până una alta, mă mulțumesc cu ideea unui palmier în ghiveci și cu un lămâi, dar care să dea rod. Am mai avut lămâi roditor, în casă, în copilărie, și bunica îl iubea mult, îngrijindu-l peste măsură.
În schimb pentru interior, Dypsis lutescens sau palmierul Areca, poate fi o bună alegere, dacă aveți spațiu suficient pentru el. Este o plantă superbă și benefică, care crește repede și aduce un plus de magie și exotism locuinței.
Palmierii, cu trunchiurile lor înalte și coroanele groase, evocă în mintea mea scenarii tropicale, fierbinți, de vară. Palmierul iubește soarele și o climă caldă.
Tocmai de aceea, oricât de mult mi-aș dori să-l cultiv în Romania, unde poate aș avea mai mult spațiu, nu pot să îmi îndeplinesc acest vis, din cauza climatului rece.
Butia Capitata mai este numită și “Jelly Palm” și este printre cele mai rezistente specii cunoscute, deoarece tolerează diferite condiții climatice și supraviețuiește, totodată, gândacului roșu parazit.
Syagrus romanzoffiana e un palmier mai delicat și subțire, dar la fel de frumos ca și suratele lui, crescând în pădurile umede fluviale ale Americii de Sud.
Washingtonia filifera sau palmierul californian, are frunze în formă de evantai. L-am întâlnit în South Gate, unde am stat două săptămâni, chiar pe strada unde locuiam.
Phoenix reclinata este un palmier frumos, iar din seva lui se pot produce mierea și vinul de palmier.
Phoenix canariensis seamănă cu curmalul și este maiestuos. Acest palmier fascinant știe să pună în valoare orice mediu, dând un aspect tropical de vis. Fructele sale sunt comestibile, chiar dacă nu au același gust cu al curmalelor.
Și Phoenix theophrasti (sau curmalul cretan) este asemănător cu Phoenix dactylifera. Însă acesta din urmă este, într-adevăr, un palmier minunat și are un loc special în inima mea, căci din cele mai vechi timpuri au ajuns până la noi legende despre arborele vieții, simbolizând nemurirea și reînnoirea.
Acesta era însuși curmalul, sau Phoenix dactylifera. Pentru popoarele din Orientul Mijlociu și din Arabia, curmalul a fost întruchiparea vie a copacului “cosmic”, reprezentând ideea de fertilitate și prosperitate.