NATALIA's WORLD

artă şi literatură

Himera

arta, creatie, cultura, cuvinte, intuneric, literatura, lumina, metafora, mister, moarte,. Natalia Nc, pasiune, pictura, poezie, poezii, spiritual, viata

 

Himera

 

Nu-mi ridic fruntea, bunăoară
mai sus de firul ierbii.
Ca într-o vrajă ucigătoare
sau ca o rugă a tămăduirii,
stau aplecată peste al ierbii fir.
și ochii mei
coboară în oglinda apelor.
Un cântec uitat îngână adâncurile ierbii
și firele verzi freamătă-n apus
ca niște corzi de vioară
și ca un tremur de ploape
peste ochi încercănați de nesomn.
Și firele de iarbă prind să dănțuiască
în cântecul adolescentin
ca o himeră verde
sau ca o rugă a tămăduirii.

 

Lacul imaginar

 

Ne hrănim din truisme
ca dintr-un drog zilnic,
unicul ce ne înfățișează
profetica sagă.

Viziunea inutilității conceptuale
de dinainte de-a ne naște,
transmisă prin sângele mamei,
ce râde-n tenebre,
așteptând timpul divin.

Și-atunci mă scald în lacul imaginar
izvorât din ochii durerii
și mi-e dor de acel tărâm arid,
unde aurorele boreale
se transformă-n nisip.

Întunericul îmi învăluie gândurile,
puține lumini sunt în jur.
Lumini pe umbre
și umbre de lumină.
Simțurile ascunse înlăuntrul meu
mă poartă spre mările secate.

Iar când apele se despart,
atât de simplu și neoriginal,
pretutindeni frumusețe se revarsă.

În sunetul continuu al universului
prin sângele meu,
prin amintirea timpului nenăscut,
se ridică un nor de praf,
necontenit și roșu.

Și nu-mi mai pasă de nimic…
vreau doar să mă scald
în lacul meu imaginar.

Natalia Nc.©

Next Post

Previous Post

© 2020 - 2024 NATALIA's WORLD

Theme by Anders Norén

error: