S-a întâmplat demult, în 2007. Era prima mea călătorie în Italia, Sicilia.
După o întorsătură de situație, am ales Sicilia în locul Greciei (mai precis, a insulei Creta, Agios Nikolaos).
Hotărâsem să mă stabilesc în una din cele două locații și să încerc să-mi schimb viața, care nu era prea extraordinară la acea dată. Luasem această decizie drastică, să abandonez tot ce aveam în România, pentru o perioadă, și să plec în lumea largă, în căutarea fericirii și bunăstării.
Nu știu în ce măsură am găsit bunăstarea, dar fericirea mea s-a numit, fără îndoială, Sicilia.
I-am mințit pe ai mei că plec la mare, la nunta unei verișoare, și dusă am fost. Am fost, totuși, și pe la mare (am trecut să-mi iau rămas bun de la rudele din Constanța), și am stat vreo două zile, după care mi-am luat bilet (doar dus) și m-am urcat în autocarul care avea să mă poarte către o mare și minunată aventură. Mă îndreptam spre necunoscut și eram nespus de fericită și emoționată.
Nu voi insista asupra drumului, opririlor, duratei călătoriei, persoanei care m-a însoțit, căci nimic din toate astea nu contează, mă voi opri doar asupra senzațiilor proprii, raportându-mă la persoana mea, fără ca nimic altceva să intervină în povestire.
Așadar voi vorbi la persoana I singular.
Știu doar că atunci când am ajuns la Messina și am urcat pe feribot pentru prima dată, răsărea soarele și era absolut mirific. Iar eu eram răcită și aveam și febră. Însă asta nu-mi diminua bucuria și încântarea pe care le simțeam în sufletul meu. Radiam de fericire.
La Catania mă aștepta un nene în vârstă, soțul unei românce, care lucra în Sicilia la o fabrică de îmbrăcăminte high fashion sau l’alta moda (nume mari, ca Armani, Versace, Prada, Gucci). Plecam de la ideea că poate mă voi angaja o perioadă la fabrica respectivă, până învățam și eu italiana, căci nu vorbeam o boabă la vremea aceea, având totodată speranța că apoi îmi voi continua acolo studiile, și voi găsi ceva în domeniul meu, ca asistentă socială, sau poate în mediul artistic, cultural… chiar turistic. Mă vedeam lucrând la recepția unui hotel sau a unei pensiuni, dar cum ar fi fost asta posibil, dacă eu nu vorbeam italiană?
Nu prea știam ce voi face în acel orășel uitat de lume, din inima Siciliei, fără a ști limba și fără a cunoaște o meserie. Atunci mi-am dat seama că oricâtă școală ai avea, teoretic vorbind, ești un zero dacă nu te descurci practic în viață, dacă nu știi să lucrezi pe o mașină de cusut, nu poți sta ore în șir în picioare la o fabrică, căci nu ai rezistența și experiența necesară, te simți efectiv pierdut într-o lume unde toți îți cer să muncești și tu nu știi sau nu poți!
Mulți vor zice că ar fi trebuit să-mi pregătesc terenul dinainte, însă eu plecam, de fapt, în vacanță în Grecia și abia apoi m-am hotărât brusc să merg în Sicilia, gândindu-mă că voi rămâne acolo să lucrez și voi învăța italiana mai repede decât aș fi învățat greaca. Se știe, doar, că nu e chiar atât de simplă limba greacă. Desigur, m-aș fi descurcat în engleză, dar nu în orașele mici, ci doar în cele turistice, la hoteluri, pensiuni, și nu știam exact dacă voi găsi un loc de muncă în acest domeniu. Nu începuse sezonul estival, era sfârșit de martie și era încă frig.
Tot drumul n-am vorbit deloc cu domnul în vârstă, care conducea un Fiat Panda, mai bătrân ca el, și era foarte atent la drum. Am exclamat doar “mi piace” de câteva ori, “bellissimo” și cam atât. Bătrânelul sicilian era simpatic și avea o figură bonomă, dar am avut noroc că nu era prea vorbăreț. Era ciudat că înțelegeam ce zicea, dar nu-i puteam răspunde.Și tot privind pe geam, după câteva pastile de paracetamol, luate în grabă ca să pot rezista ultimei bucăți de drum, începusem deja să uit de răceală. Era minunat ce vedeam! Sicilia mi se părea cel mai frumos loc din lume.
Văzusem înainte niște poze pe net, dar nu se putea compara cu ceea ce vedeam în realitate…
Ne-am oprit pentru un espresso scurt și cremos (era prima dată când vedeam o cănuță cu foarte puțină cafea concentrată în ea!) și o granita răcoritoare de mandorle, într-o zonă umbrită din acea vale înconjurată de coline mici și ascuțite, pe malul lacului Pozzillo.
Am gustat pentru prima dată, pe lângă granita, și o prăjitură sfărâmicioasă (din pasta frolla) umplută cu un conținut sec dar delicios, din migdale prăjite și măcinate, amestecate apoi cu zahăr, cacao și făină de năut, numită cassatella di Agira.
Strada provincială, plină de gropi și crăpături, se pierdea printre măslini și antice stânci misterioase, ducând până pe malul lacului, pe care l-am fotografiat încântată, cucerită de frumusețea lui albastră. Bazinul lacustru, care adăpostește lacul Pozzillo se întinde între Munții Erei și Munții Nebrodi, în acea vale cu un farmec rustic și idilic.
Am trecut pe lângă acel incredibil orășel numit Agira, care se înălța pe un deal înalt, și ne-am cufundat tot mai mult în inima provinciei Enna.
Apoi șoseaua a început să urce din nou, nemilos de abrupt. În acea dimineață târzie, o ceață magică și caldă se lăsa în profunzimile văilor. Îmi aduc aminte că era sâmbătă. Era zi de “mercato”.
Chiar și acum, după atâția ani, țin minte perfect momentul în care am intrat pe drumul prăfuit, cu destule gropi în asfalt, de-a lungul căruia se răsfățau zeci de cactuși și palmieri. Pini înalți, cu trunchiul subțire și coroana stufoasă, se ascundeau printre stâncile negre și ascuțite.
Ajunsesem într-un loc ciudat și foarte arid, cu o vegetație nemaivăzută și cu stânci deșertice, unde casele construite din piatră gălbuie erau lipite unele de altele.
Nu, nu putea fi Italia, îmi spuneam, am ajuns în cu totul alt timp și spațiu.
Când am ajuns în mica noastră localitate, căreia locuitorii îi spuneau “sat”, mi-am dat seama că, de fapt, era un orășel, eu comparând ce vedeam acolo, cu satele noastre din România.
În acel moment traficul era inexistent și erau foarte puțini oameni pe străzi.
Apoi am văzut Rocca, acea stâncă impresionantă pe care se ridicase cândva un vestit castel medieval. Nu mai rămăsese decât o ruină, dar era atât de minunat totul, încât credeam că visez.
Istorie, tradiții, eleganță și sălbăticie, mirosuri condimentate, de cafea și vanilie, și flori pretutindeni. Un adevărat paradis.
Sicilia este asemeni unui parfum prea dulce și prea puternic, mirosind ca pudra unor bătrâne doamne aristocrate, aromat cu flori de portocal, citrice și iasomie, un pic sărat, ca valurile mării și puțin înțepător, ca nisipul murdar cu alge. Apoi simțeai lemnul de santal, de cedru, iar în final papirusul și întunecata ambră.
Simțeam incredibila atracție, care mă făcea să tremur de emoție, senzație pe care o am și azi atunci când ajung acolo, sau doar când vorbesc despre Sicilia, deja mă simt profund tulburată.
Un parfum sublim și bizar, pe care nu l-ai cunoscut, dar ai auzit multă vreme vorbindu-se despre el și mereu ai fost curioasă să-l încerci. E foarte posibil să nu ți se potrivească deloc atunci când îl descoperi pentru întaia oară. Dar mie, căldura dogoritoare a deșertului și valurile neliniștite, întunecate, care aduceau un strop de prospețime, mi se potriveau de minune.
Sicilia fusese, parcă, creată pentru mine, sau eu m-am născut fiind predestinată să locuiesc acolo.
Am tot urcat și coborât pe niște drumuri întortocheate, cu curbe sinuoase, trecând pe lângă case înghesuite și pătrate, specific mediteraneene, cu terase pe acoperiș și multe rufe întinse la uscat.
Mirosul de proaspăt, de curat, răzbătea până la mine, prin fereastra deschisă.
Apoi domnul în vârstă a oprit mașina lângă un palmier și am coborât în fața casei sale, unde ne-a ieșit soția lui româncă în întâmpinare, veselă, cu un zâmbet până la urechi.
Mi-am găsit o căsuță în chirie încă din prima zi, cocoțată în centrul istoric al micii localități.
Apoi, începând de a doua zi am decis să îmi caut ceva de lucru. Părea o chestiune foarte dificilă.
Dar plimbările din săptămânile care-au urmat m-au convins că am făcut, totuși, o alegere bună, cel puțin din punct de vedere al locației.
Nu eram încă prea sigură ce voi face acolo, care va fi rolul și rostul meu, cum mă voi descurca financiar, însă mă simțeam într-un vis frumos, din care nu mai voiam să mă trezesc vreodată.
Sicilia e chiar magnifică!
Palmierii și măslinii umbresc drumurile, iar pe alocuri sunt tufe de leandru în floare și alți arbuști pafumati, printre care imaculata iasomie și încântătoarea bougainvillea.
Câmpurile de grâu și floarea soarelui sunt înfrumusețate de plante azurii și maci însângeraţi, ca-ntr-un tablou impresionist. Simți mirosul fierbinte și sălbatic al ierburilor ce se coc sub soarele dogorator, și peste pământurile aurii se ridică o liniște incredibilă, tulburată din când în când de câte-o mașină care trece-n grabă.
Un vânt răcoros vine dinspre vale și face ierburile uscate să foșnească, transformând totul într-un moment magic, în care nu mai știi să distingi visul de realitate.
N-am să uit niciodată aromele divine ce pluteau în aer când se apropia ora mesei şi gospodinele siciliene pregăteau prânzul. În aer se risipea mirosul roşiilor proaspete şi dulci, transformate într-un sos gustos, aromat cu busuioc, împreună cu mirosul pătrunzător şi fascinant al uleiului de măsline.
Parfumuri unice de cafea, fructe şi verdeţuri mediteraneene… rozmarin, busuioc, mentă, fenicul, oregano… se revărsau pe străzile goale, arse de soarele dogorâtor. O încântare a simţurilor în amiaza fierbinte, un amalgam desăvârşit de mirodenii pe care doar în Sicilia le veţi putea întâlni şi gusta.
Relatarea despre prima mea călătorie în Sicilia nu se oprește, însă, aici.