Anticul “bracere”
A venit iarna și în Sicilia. Mă rog, o iarnă mai light… iarna siciliană.
Dar se simte deja miros de fum în aer… iar eu mi-am schimbat papucii de casă, luându-i pe cei îmblăniți. Marmura veche de pe jos e foarte rece, nu știu cum se descurcau locuitorii acestor case în trecut, când nu aveau alte forme de încălzire decât anticul “bracere” sau brazier (care s-ar traduce în română prin tipsie sau grătar.) Însă mi s-ar părea o totală lipsă de imaginație, chiar de respect, să numesc “bracere”-le grătar. Așa că îi voi spune brazier, chiar dacă în limba română nu există cuvântul acesta (l-am căutat în DEX).
În postarea mea de azi voi aduce, din nou, amintiri scufundate în uitare, vorbind despre acest recipient cilindric din cupru sau alamă, prevăzut cu două mânere, pentru a facilita transportul.
Cu siguranță este una dintre cele mai vechi modalități de încălzire a locuințelor, utilizată până în anii ’60, în unele locuri supraviețuind chiar și anilor ’80.
Brazierul mai este recunoscut pentru meritul și capacitatea sa de a întări legăturile dintre membrii familiei, care se așezau în jurul lui pentru a se încălzi.
Acelea erau niște momente de mistică conexiune spirituală și afectivă… când se spuneau povești celor mici, se discuta despre problemele familiei, se vehiculau și felurite bârfe, în timp ce femeile brodau, croșetau sau călcau cu un fier foarte greu, încălzit pe cărbuni încinși. Bărbații fumau o pipă sau o țigară aprinsă chiar din brazier, în timp ce cei mici prăjeau castane sau câțiva cartofi pe tipsia încinsă. Pentru parfumarea camerei, se obișnuia să se arunce puțină coajă de lămâie sau de portocală în jar. În această atmosferă magică, brazierul a reunit cel puțin trei generații. La începutul anilor ’70 brazierul a fost tot mai rar folosit, căci electricitatea și sistemele moderne de încălzire au schimbat profund obiceiurile unei societăți ce se pregătea să experimenteze un binemeritat moment de bunăstare. Dar amintirea brazierului ridică, azi, o serie de reflecții asupra necesității de a redescoperi acele valori pierdute. Nostalgii și întrebări retorice, care mă bântuie și pe mine.
Am descoperit legendara “conca” sau anticul “bracere” cum i se spune pe aici, prin părțile mele, în odaia cu vechituri dintre etaje, când am cumpărat casa. Uitat printre borcane goale, ziare din anii ’80 și bucăți vechi de tapet. I-am aruncat doar o privire în ziua aceea, căci habar n-aveam la ce folosește. Credeam că este o tavă cu mânere. Au luat-o, se pare, foștii proprietari, deoarece când m-am mutat definitiv în casă, nu mai era acolo.
Brazierul era umplut cu jar aprins și cărbuni care se consumau încet. Modelele mai vechi erau introduse într-o bază circulară de lemn, care susţinea brazierul şi servea, de asemenea, pentru a-ți odihni picioarele. Alte modele, mai scumpe, aveau un clopot care depășea brazierul, care era folosit și pentru a pune la încălzit sau la uscat diverse rufe.
Pe atunci familia se aduna să discute. Multe ore au fost petrecute în jurul vechiului “bracere”, pe vremea când televizorul nu intrase încă în casele sicilienilor. Pe atunci, familiile erau reunite prin acel obiect rotund de cupru, care le încălzea casele și inimile. Un obiect atât de mic, dar capabil să atragă toți membrii familiei, oferindu-le posibilitatea de a împărtăși povești și emoții.
Dacă erau întrebări și îndoieli, copiii își întrebau părinții sau bunicii și ei răspundeau. Așa se comunica și se învăța viața.
La fel ca și locuințele abandonate, și aceste obiecte, atât de folosite în trecut, au fost uitate.
Cele mai norocoase dintre ele și-au schimbat menirea de-a lungul anilor: de la jardinieră la coș cu fructe sau o simplă piesă de mobilier vintage.
Tocmai farmecul incontestabil al contrastului dintre frumusețe și decadență m-a subjugat aici, în Sicilia. E un loc unde mai poți respira, încă, o atmosferă străveche, încărcată de spiritualitate și tradiții antice.
Mi-ar fi plăcut și mie, dacă m-aș fi născut aici, să aparțin acelei generații care, în copilărie, asculta poveștile bătrânilor în fața “bracere-lor” în după-amiezile și serile reci de iarnă.