A 44-a zi de război în Ucraina
“Nu există nimic bun sau rău, doar gândirea noastră îl face să fie astfel.”
William Shakespeare
A 44-a zi de război în Ucraina. Mariupol, Borodianka, Bucha, Irpin. Masacre greu de privit. Ororile continuă, tot mai multe și mai îngrozitoare cu fiecare zi. Măcelarii nu au de gând să se oprească.
Rusia, împreună cu China și Coreea de Nord se pare că vor o nouă ordine mondială, care să nu fie bazată pe legi. Asasinii ruși au legile lor proprii, sau mai bine spus, acționează în lipsa lor, după impulsul de moment. Sunt niște nelegiuiți, însetați de sânge și răzbunare, la fel ca talibanii sau ISIS.
Desigur, cunosc și cele întâmplate în Donbas, începând cu anul 2014, știu că deja au murit acolo mii de oameni, dintre care mulți copii, dar de aici până la a spune că ceea ce face marele “eliberator” Putin e corect, mi se pare o aberație. Mulți invocă acțiuni “false flag” de care vinovați s-ar face ucrainenii, că Biden e de vină, că îi urăște pe ruși și că are interese în Ucraina, că până și cei din Afganistan au preferat regimul talibanilor, nedorind să mai lupte în propriul lor război alături de trupele americane, și povestea poate continua, demonstrând că negrul e, de fapt, noul alb.
Da, toți au interese peste tot, toți vor să își expună puterea și autoritatea, toți au ceva de câștigat dintr-o acțiune sau alta… însă problema sunt oamenii nevinovați, civilii, care suferă atât de mult, copiii care-și pierd părinții și părinții care-și îngroapă fiii. Doar la ei mă gândesc. Și nu doar în acest război, ci în Siria și în general.
Teama mea este tocmai această continuă provocare la adresa NATO. Da, aceștia nu vor să intervină, pentru a evita un al treilea război mondial, însă noi suntem, deja, intrați în acest război, neoficial, vrem, nu vrem. Dacă nu vom sfârși sub bombele nucleare ale psihopatului de la Kremlin, vom avea, oricum, probleme financiare, economice și mulți vor suferi chiar de frig și de foame. Și nu vorbesc aici despre lumea a treia, ci chiar despre Europa noastră. Dar mai devreme sau mai târziu NATO va interveni și militar. Nu va putea închide ochii la nesfârșit la atacurile sângeroase și continue ale rușilor.
La baza tuturor masacrelor, făcute în numele purificării etnice, stă mizeria lor de ideologie blestemată, numită eurasianism, care nu e altceva, pentru mine, decât o formă de neonazism, de fascism. Doar că Hitler era cu puritatea rasei ariene, iar rusii o dau cu pasionalitatea sufletului rus. Niște corcituri sinistre, amestecați cu sânge crud și barbar de mongol.
Personal, nu îmi pasă de politică. Nu văd nimic bun în tot acest timp care s-a scurs de la declanșarea conflictului, diplomația și negocierile nu au adus rezultate vizibile. Nu îmi pasă de sancțiunile internaționale, care, sincer, nu știu când și dacă își vor face efectul cu adevărat. Oricum, nu astea îl vor opri pe Putin.
Nu-mi pasă de discursurile eroice ale lui Zelensky, nu-mi pasă de refugiații care au venit din Ucraina în Porsche-uri și alte mașini scumpe, nu-mi pasă de teritoriile lor sau ale noastre, pe care le-am pierdut în trecut, în urma unor tratate injuste, nu-mi pasă de tezaurul nostru care încă e la Moscova, mie îmi pasă doar de oameni, de acei civili și dramele lor, de acei amărâți, care au plecat doar cu hainele pe ei și care nu au bolizi de lux. Îmi pasă de cei care au murit în gara din Kramatorsk, ucraineni sau pro-ruși, încercând să se salveze. Îmi pasă de acei inocenți, care au fost executați în Bucha… Îmi pasă de acele persoane normale, ca mine, ca familia mea, care aveau o viață simplă, o slujbă, o casă, rate la bancă… iar acum nu mai au nimic. Au pierdut absolut tot. Și-au pierdut agoniseala de o viață, și-au pierdut libertatea, și-au pierdut orașele, ce sunt transformate în ruine. Posibil că și-au pierdut până și speranța.
Există foarte multă indiferență, dacă nu neapărat cruzime. Nepăsarea, însă, este foarte periculoasă, pentru că ne dezumanizează.
Toate aceste evenimente triste îmi vor umbri primăvara. Oricum lunile martie și aprilie nu sunt preferatele mele. Prea multe evenimente nefaste… și în trecut, și acum.
În ce privește starea mea de spirit, nu e din cele mai bune.
Am început să văd lucrurile diferit. Înainte eram mereu nemulțumită, fie de situația financiară, fie de planurile pe care mi le făceam și pe care nu le mai puteam duce la bun sfârșit din diverse motive. Sincer, nu mai îmi pasă acum prea mult de toate acestea.
Am multe lucruri de finalizat, dar am început să mă bucur mai mult de ceea ce am deja, nu mai sunt atât de preocupată de viitor și starea materială, am început să zic: e bine și așa, doar sănătate și liniște să fie. În aprilie 2020 eram toți închiși în casă, de Paști. Era “era marelui lockdown”. Acum suntem atât de afectați sufletește de ceea ce se întâmplă în Ucraina.
Nici la vacanțe nu mă mai gândesc. Am avut rezervări făcute anul acesta în Bulgaria, la un resort superb, apoi intenționam să mergem și în Grecia. Am anulat tot. Nu mă simt în stare să merg în vacanță, nu vreau să mai cheltuiesc bani aiurea. Criza care va veni anul acesta va fi însemnată.
Mă gândeam să scriu azi o postare, căci, după ce încep lucrul serios la ultimul roman, voi intra mai rar pe site. Probabil, în zilele ce urmează, voi crea și o secțiune separată la pagina Colors-Detalii, unde voi publica doar fotografii cu parfumuri, făcute în ultimii doi ani.
Volumul de versuri e pregătit, editat, corectat, paginat; își așteaptă doar publicarea și lumina tiparului. Asta, probabil, când mă voi întoarce în țară.
Am fost acum câteva zile la Agrigento și mi-am cumpărat tot felul de produse cosmetice și noul Oui La vie est belle, de 50 ml, pe care îl ador.
Și, în altă ordine de idei, am citit mult despre arhitectura interbelică, despre târgurile provinciale de altădată, care se definesc printr-o atmosfera atât de plăcută și relaxantă, încât îmi dau o stare de bine doar citind despre ele. Mă și imaginez într-o veche casă neoromânească, cu coloane și arcade, așezată pe un divan și primind lume de seamă în salon! Domni și doamne elegante, din înalta burghezie, venind în vizită, sau făcând împreună plimbări romantice pe promenadă, seara, pe răcoare, ori în trăsuri conduse de vizitii cu joben și mănuși albe.
Încerc să visez la ceva frumos… la ceva ireal… la ceva ce poate am trăit într-o altă viață, fără să știu, când… unde… Și cam atât… Astfel trec săptămânile, lunile…
Încerc să mă detașez de știrile de pe net, însă soțul meu are permanent deschis un site de știri pe un monitor din biroul său, și când urc la etaj, văd pagina ziarului online, chiar dacă nu vreau.
Aș vrea să fiu din nou optimistă, cum eram cândva.
Mă întreabă toți ce am, de ce nu mai sunt ca altădată, de ce nu ies, de ce nu râd, unde a plecat persoana aceea veselă și luminoasă?
Nu știu, dacă o vedeți pe undeva, înștiințați-mă și pe mine!
Chiar mi-e dor de ea.
Mi-e dor de mine, așa cum eram în urmă cu câțiva ani.
Cine știe, poate am îmbătrânit. Și îmi pasă mai mult.