Despre misticism
“Fie ca Apa să te curețe, Fie ca Aerul să te înalțe, Fie ca Focul să te învețe, Fie ca Pământul să te susțină! Așa să fie!”
Natalia Nc.
“Mistic” vine din greacă și se înrudește cu cuvântul mister, tocmai de aceea pentru mine înseamnă divin, profund, tainic, extatic dar și ocult, ezoteric, și de asemenea, încărcat de sens spiritual, de înalte credințe și idei.
Mai precis, derivă din cuvântul grecesc μύω múō care semnifică “a închide” ori “a ascunde” și se referă la “revelația misterului” sau “inițierea în tainele spirituale”.
Trăirea mistică poate fi văzută și sub forma unui trio conceptual de elemente inseparabile: năzuinţă, ascetism și studiu riguros. Acest fenomen se produce atunci când omul se rupe de lume, de realitatea înconjurătoare, și se referă la misticismul ce presupune abstinență absolută și renunțarea la orice fel de plăceri fizice. Tocmai de aceea în minte îmi vin sfinții și prea-învăţaţii eremiţi, un fel de ghizi spirituali pe care i-am întâlnit în trecut în călătoriile mele astrale, efectuate cu ajutorul cristalelor de cuarț. Pe aceștia îi văd într-o strălucire aparte, îi percep iluminați, parcă, de o aură divină.
Însă analiza misticismului este mult mai amplă și controversată. Spiritualitatea mistică se referă la acea latură intuitivă a sufletului. Mi-am dorit mereu să fiu, mental, conectată la marile mistere ale universului, să fac parte din lumea cea neștiută și nevăzută care, însă, există, în noi și lângă noi. Să nu auzi chemarea acestei lumi și să nu vezi imensitatea ei profundă e, într-adevăr, un lucru trist.
Experiențele mele introspective se referă, în primul rând, la conexiunea mea cu natura și universul înconjurător, văzute ca aspecte interioare. Se pleacă de la planul fizic, de la ceea ce se vede și se aude, de pildă, în mijlocul unei păduri și apoi, ușor, percepția se îndepărtează de realitate, alunecând pe panta misticismului transcendental, atingând latura mental-astrală a elementelor și fenomenelor din jur.
E ca atunci când te uiți la o pădure, dar nu vezi arbori ci frumusețe, ori când te uiți la un lan auriu de grâu și nu vezi spice sau plante ci bogăție!
“Priviți adânc în natură și atunci veți înțelege totul mai bine” spunea Albert Einstein.
De asemenea există misticismul păgân, new age, wicca sau neopagan, ce se raportează la un alt sistem de credințe, idei și valori decât cel creștin, intrând în sfera ocultismului și a magiei. Caracterul acestuia este la fel, extatic, ritualic și extrem de profund, se bazează pe meditații și practică, îndrumându-te spre înțelegerea sensurilor multiple ale sacrului, însă implică alte tehnici și dogme, printre care practicarea magiei, dansuri ceremoniale, intrarea în transă mistică, inclusiv ritualuri magice sexuale.
La fel ca majoritatea religiilor, spiritualitatea păgână promovează experiența extazului mistic, ca o stare intensă de conștiință psiho-spirituală ocultă, ce deschide noi orizonturi. Aceasta se atinge, de cele mai multe ori, apelând la felurite plante considerate magice, care se ard pe altare, se inhalează acel fum, se consumă infuzii și se fac diverse incantații.
Cabala (Kabbalah), de pildă, este o formă de gândire ezoterică și misticism iudaic, iar Sufismul definește mistica islamică, modul și calea lor către iluminare.
Majoritatea religiilor și credințelor promit, într-un fel sau altul, depășirea lipsei de sens a vieții cotidiene, încercând să-ți demonstreze că, odată îmbrățișată acea cale, ești pe adevăratul drum bun, ești mântuit, salvat, împlinit existențial și spiritual. Din păcate, aici intervine aspectul negativ și întunecat al misticismului… În ceea ce-i privește pe creștini ei devin habotnici, extremiști, răzbunători și foarte închiși în lumea lor, neacceptând nimic pozitiv care vine din exterior. Să vezi răul în orice, rătăcind prin ceaţa obscurantismului, să devii fanatic, despotic și să ceri permanent pedeapsa divină pentru semenii tăi “păcătoșii” (așa cum s-a întâmplat cu vaccinul anti-covid sau cu valul de cutremure ce ne-a lovit țara în ultimele luni), fără îndoială, nu poate fi un lucru bun.
Habotnicia, din perspectiva mea, se definește prin orizonturi foarte limitate; e suficient să intrați pe platforme gen Facebook sau Youtube și să vedeți ce scriu habotnicii la orice postare a omenilor simpli, “normali”, cei care nu au gândirea și simțurile alterate de plaga fanatismului religios. Da, ai tot dreptul să fii împotriva unui argument, oricât de logic ar fi acesta, da, ai dreptul să te îndoiești de știință, de medicină (cancerul nu este încă vindecabil iar în zilele noastre se mai moare la naștere, ca în Evul Mediu).
Nu există nimic clar în privința pandemiei prin care am trecut și da, ai dreptul să refuzi vaccinul dacă acesta nu ți se pare sigur, însă nu poți să le dorești moartea semenilor tăi care au ales să se vaccineze, nu din prostie ori naivitate, ci din speranța că tot acel coșmar se va termina și pentru că dorința de libertate e atât de puternică în toți!
Iar păgânii își încep procesul de autodistrugere prin alte metode, folosind diverse practici vrăjitorești dăunătoare lor și celorlalți. Întotdeauna am spus că mai binele e dușmanul binelui. Am ajuns la această vârstă, aproape o jumătate de secol, încercând să îmbin elemente menite să mă echilibreze spiritual și nicidecum să mă destabilizeze.
Orgoliul prostesc, fanatismul sau bigotismul, îngâmfarea și aroganța lor, rigiditatea mentală, veninul pe care îl varsă din sufletul lor negru, toate acestea mă sperie. Habotnicia și misticismul exagerat sunt periculoase, din orice unghi ar fi ele privite, creștinism, islamism sau alte religii, inclusiv cele păgâne și neo-păgâne. Unde sunt echilibrul, armonia și simplitatea din viața lor? Ei nu văd cât de goi spiritual sunt, de fapt?
De-a lungul timpului am studiat Biblia, încă din copilărie, având bunici baptiști; după perioada zbuciumată a adolescenței am început să studiez și Wicca, fiind wiccană mai mulți ani (am avut chiar adepți și persoane care m-au urmat pe această cale, au fost momente când m-am simțit un fel de lider), am fost acuzată pe nedrept de satanism, pe când eu nu aveam nimic de-a face cu acest subiect, doar că acei oameni nu m-au înțeles și m-au condamnat pentru că nu eram ca ei, apoi am îmbrățișat panteismul lui Spinoza, fiind mai apropiată de acest concept decât de creștinism.
Panteismul (πάν (pan) = totul și θεός (theos) = Dumnezeu), adică “Totul e Dumnezeu” ori “Dumnezeu este Totul”, reprezintă o viziune prin care fiecare lucru creat de Divinitate este egal cu aceasta, la fel Universul și Natura sunt văzute ca Divinitate (sau Dumnezeu). Dumnezeul panteist nu există dincolo de Univers, ci se identifică cu acesta și cu Natura înconjurătoare.
Nu poate exista dincolo de realitatea pe care o știm noi, deoarece El nu transcende, ci este în noi toți. Artele pot oferi o analogie utilă pentru înțelegerea modului în care panteismul diferă de creștinism. Separarea lui Dumnezeu de creație în credința monoteistă este ca relația dintre un pictor și tabloul său. Pictorul creează tabloul. Acesta există datorită, dar și în afara pictorului.
În schimb, viziunea panteistă, conform căreia Dumnezeu și Creația sunt același lucru, este ca o balerină care dansează. Dansul nu poate fi despărțit de balerină, deoarece fără aceasta dansul nu se vede.
În prezent sunt agnostică dar sunt și o persoană extrem de spirituală, care crede în Ceva Nevăzut. Credința mea este foarte stranie, e vorba despre Ceva nedefinit, care se află în cel mai mistic, ascuns și intuitiv colț al subconștientului meu.
Nu aș putea să definesc exact ceea ce simt sau ceea ce cred, dar întreaga mea experiență de viață m-a adus aici, în acest punct. Și știu că e ceva mai presus de noi, însă nu am puterea și cunoștințele necesare pentru a defini acest Ceva. Nu am elocvența adecvată pentru a descrie anumite stări. Este, poate, doar un gând, un gând bun, care-mi dă putere și energie pozitivă pentru a merge mai departe. Am pierdut multe și pe mulți în ultimii ani, înainte și după pandemie, dar am continuat să cred în acea Entitate, în acea Energie minunată, magică, ce-mi oferă dragoste și bucuria de a trăi.