Război în Ucraina
Este doar ora 14 și deja am văzut atâtea azi, încât simt că-mi explodează capul.
Și e doar prima zi de război (declarat oficial); prima zi a invaziei ruse în Ucraina.
Ce a fost până acum, sau ce a fost în 2014, sau de ce au intervenit NATO, ajutându-i cu arme și pregătire militară, când nu se discuta încă despre un război sau de o invazie, nu e problema mea pe care s-o pot dezbate aici. Nu am stofă de analist politic, asta e clar, și nu știu în ce mod ucrainienii i-au provocat pe ruși, nu cunosc toate detaliile, însă știu doar un lucru: Putin e un criminal nebun și un mincinos.
E ca și cum mâine dimineață m-aș trezi cu rachete vâjâindu-mi pe lângă ureche și sunet de explozii, sau cu o bombă în mijlocul plafonului ori trecându-mi prin geam.
Dulcea melodie a războiului, pe care unii însetați de sânge nevinovat vor s-o audă din nou!
Nu voi începe cu filosofii inutile și analize politice, sunt alții mult mai în stare decât mine să facă asta, eu doar voi descrie ce simt în aceste momente. O tristețe atât de mare, de profundă, încât nu m-am putut abține să nu plâng. Ceea ce simt e incredibil de dureros.
Nu știu dacă voi reuși să mă mai uit la știri în zilele ce vor urma, mai ales că sunt convinsă că vor fi atacuri tot mai crude și imagini tot mai șocante.
Tânărul/a mergând pe bicicletă pe o stradă din Uman, spulberat de un obuz, bătrâna cu ochi însângerați coborând scările unui bloc distrus, mame cu copii și câini în brațe, trecând pe jos granița, bătrâni plângând în fața caselor mistuite de bombe… Sute sau mii de oameni nevinovați, care vor suferi până când toate astea se vor sfârși… Când se vor sfârși? Nimeni nu știe.
Nu vreau să aud scuze sau pretexte că Moscova s-a simțit amenințată de apropierea puterii NATO, sau de mica distanță dintre Kiev și Rusia. Acea “mică” distanță reprezintă mai bine de 11 ore de mers cu un automobil pe cale terestră, adică la fel de bine ne-am putea trezi că, peste o lună, Rusia invadează Vilnius, capitala Lituaniei sau Riga din Letonia, căci tot 11 ore și ceva de distanță față de Moscova sunt și în cazul lor.
Nu există absolut nicio justificare din punctul meu de vedere. Ucraina se pregătea de apărare și nu de atac. Simțea… știa, poate, că va urma ceea ce s-a întâmplat azi, dar totuși oamenii nu erau pregătiți. Momentul acela din noapte, când au fost surprinși de către ruși, nu putea fi prevăzut de nimeni. Puțini au fost cei care au presimțit ceva și au plecat la timp din calea măcelului.
La fel cum eu, în urmă cu vreo două luni am avut un vis ciudat în care, îngrozită, priveam pe geamul camerei o invazie extraterestră. Însă în momentul în care au început să curgă obuze din cer și bradul foarte înalt de lângă locuința mea a fost spulberat, am realizat, în vis, că nu e nicio invazie extraterestră. Am pus atunci visul pe seama stresului, a gândurilor…
Încerc să-mi aduc aminte cum mă simțeam… Am uitat visul, căci era unul foarte complex, așa cum visez eu de obicei, cu foarte multe implicații și detalii.
Dar știu exact cum mă simțeam atunci când am văzut scenele alea; eram îngrozită. Știam că e război. M-am trezit foarte speriată și apoi m-am luat cu treburile zilnice, uitând total de vis.
Însă azi dimineață m-am trezit tremurând. Ca de frig. Aveam niște frisoane ciudate și mâna stângă îmi era complet amorțită. Umărul îmi tresărea, mușchii îmi erau încordați și dureroși. Am crezut că e de vină poziția din timpul somnului, dar aveam o neliniște atât de stranie, încât primul impuls a fost să deschid un site de știri. Și ce am citit m-a cutremurat.
Apoi mi-am revenit oarecum, însă starea aceea groaznică s-a mutat în zona plexului solar. Aveam o slăbiciune bizară în acea zonă, ca o durere sau o greutate, iar respirația îmi era agitată și îngreunată. La fel ca atunci când o emoție puternică te sugrumă și fiori îți trec prin mâini, tălpi și apoi prin tot corpul… neliniște, nerăbdare, frică, emoții… cred că un soi de adrenalină.
Și când am văzut cele întâmplate, m-am cutremurat de groază și de scârbă. Ce urmează acum?
Republica Moldova? Nu, ea e teritoriul nostru istoric (cum a rostit “Marele” Putin referitor la Ucraina independentă și autonomă). Ce-ar fi s-o invadăm noi? Că doar e a noastră, istoric vorbind. Și să ne luăm înapoi și Cadrilaterul!
Sau poate fostele țări din Uniunea Sovietică, Letonia, Lituania și Estonia, chiar dacă au devenit, între timp, membre NATO? Faptul că vrea să refacă fosta URSS nu mai surprinde pe nimeni…
Dar el vorbește despre nazism, când l-a studiat pe Hitler atât de minuțios? Ceva din modul său de acțiune e identic cu al ingrozitorului Führer. Ce urmează în Ucraina după invazie și ocupare? Poate purificarea etnică, la fel ca în Abhazia? Masacrarea ucrainienilor care se opun? Și nu vor fi puțini…
Se pare că nu erau suficienți cei doi ani crunti în care ne-am luptat cu COVID-ul invizibil, dar care ne-a decimat… acum avem varianta modificată neo-nazistă a reptilianului Putin.
Exact ce ne lipsea. Războiul și foametea.
Ceva îmi dă cu virgulă în tot conflictul ăsta. Poate Rusia e invidioasă că nu e primită și ea în NATO? Un lucru e cert, lăsând ironia deoparte… Când două mari puteri vor să crească, să devină și mai mari, ce fac? Își găsesc un motiv să se războiască.
Și ca întotdeauna Europa va fi cea care va avea mult de pierdut, pentru că USA și Rusia nu se vor lupta pe teritoriul lor propriu, ci vor folosi Europa ca teren de fotbal.
Și nu, nu se va încheia aici. În curând vom trăi Mad Max pe pielea noastră…