Voi continua descrierile unor parfumuri nou achiziționate în colecția mea, opinii legate de acestea și alte detalii despre preferințele mele.
Red Fig Monotheme
Pentru mine Monotheme Red Fig reprezintă parfumul Siciliei, cu note amare și verzi, dar cu o uscare dulce și plăcută. Când folosesc acest parfum, simt, parcă, seva lemnoasă de smochin, miros sublim, care adie potolit și moale, și mă văd într-o antică grădină siciliană… cu o mulțime de plante mediteraneene. Migdali și smochini, iasomie, palmieri, măslini și o imensă fântână de piatră. Aceasta este lumea mea, unde trăiesc în fiecare zi. Lumea verde a mării, lumea vânturilor năpraznice. Povești despre mare, povești despre pescari, povești despre ape și plante, și despre vântul care poartă departe toate aceste istorisiri, pierdute în negura timpului. Vântul care vine dinspre Sud nu e fierbinte în acest parfum, ci e verde și îți răcorește inima. Te pătrunde și îți ajunge până la suflet, își face loc în mintea ta și nu te mai părăsește niciodată. Mereu vei fi însoțit de acea briză și mereu îți vei aminti de ea, oriunde te vei duce.
Armani Si
După primirea unei mostre Armani Si, în urmă cu câteva luni, impresia mea era una rezervată. Mi s-a părut un parfumel drăguț, comun, nici prea dulce, nici prea verde, dar floral, cu un miros puternic de trandafir. Și cam atât.
Apoi l-am achiziționat la Douglas în Italia în varianta 50 ml, împreună cu alt parfum, deoarece erau reduse ambele și trebuiau cumpărate împreună, căci… deh, reducerile, sufletul comerțului! Eram pierdută acolo, printre toate sticlele de parfum care costau peste 100 de euro și l-am luat pe el. Tocmai pe el, clasicul Armani Si. Mirosea frumos și curat a vanilie și un pic a caramel. Dulceața asta inocentă m-a făcut să-l cumpăr. Iar acum nu regret; e dulce, feminin, inofensiv și foarte plăcut. Discret și optimist în același timp. “Si” sau “joie de vivre”, bucuria fiecărei zile, care începe cu un zâmbet și un trandafir.
Tresor Midnight Rose Lancome
Mă așteptam la mai mult de la acest parfum. Din păcate nu găsesc niciun “trandafir de la miezul nopții” aici, ci doar un trandafir extrem de fructat. Nici măcar dulce, doar fructat. Gem de trandafiri foarte intens și acrișor în același timp. Simt prea multe fructe de pădure. Ca să fac comparația cu Armani Si, acela da, este mult mai seducător, din punctul meu de vedere, dar într-un mod discret, este un trandafir plăcut și dulce, cu miros de vanilie și foarte cuminte. Midnight rose e doar agresiv și țipă după atenție, tânjește să fie văzut de toți ceilalți, dar în general nu prea reușește să se facă plăcut. E un fel de trandafir de-a lui Montale, un parfum în care totul e intens și întins la maximum, unde se caută superlativul fără să se reușească însă. Îmi plac trandafirii, dar ii prefer în parfumurile bulgărești mult mai ieftine, unde mirosul e mai verde și mult mai natural.
Alien Mugler
Sincer, e divin parfumul de jasmin, e fin… sublim… feminin… senin și tot ce se mai termină în ”in”. Dar cam slab pentru mine. L-am simțit vreo oră și atât. Începe cu o iasomie foarte veselă și intensă… dar visul floral durează puțin. Apoi se transformă în ceva discret, un skin scent, ca un miros frumos de hârtie, de ceva ambalaj în care a stat un săpun Lux de pe vremuri. Deci e foarte sapunos, ambrat, elegant și… inexistent. Sunt foarte tristă. Poate o fi mostra de vină, dar totul indică o mostră reală. Și nu se complică ăștia să falsifice mostre… nu câștigă nimic de pe urma lor, mai ales că are un sistem complicat de deschidere și pulverizare, dintr-o punguliță ermetică. Drum bun, Alien, mi-a făcut plăcere să te cunosc, dar doar atât… Sau poate nu. Poate ai fost doar reformulat ca toate celelalte Mugler-uri celebre.
PS. Am trei dupe-uri după Alien, despre care, poate, voi vorbi mai pe larg altădată – un singur lucru e important, durează muuult mai mult decât Alien-ul “autentic și original”.
Alien Goddess Mugler
Zeița Alien îmi oferă doar o iasomie timidă și inocentă. Vanilia de Madagascar în combinație cu iasomia îi dă o aromă unică, dulce-lemnoasă, de nucă de cocos. Ador vanilia cu care te izbește la primul contact și ador vanilia pe care o simt după o jumate de oră. Căci atât durează parfumul, în ceea ce mă privește, cam o jumătate de oră. Îl simt apoi, doar vag, devine ceva frumos, un skin scent ca un miros discret de cremă, o briză fină și elegantă venită de departe, din altă galaxie. Sunt tristă căci am înțeles că și Angel, cel mai puternic gourmand de la Mugler a fost reformulat. Chiar acum când voiam să mi-l iau și eu. Din păcate nu am apucat să mă bucur de creațiile lui puternice și unice din trecut, iar acum se pare că e prea târziu. Mugler rămâne un vis frumos pentru mine, dar neîmplinit. Sticlele sunt minunate și poate le voi lua pentru colecție.
Gold Flowers Montale
Un parfum frumos și nu extrem de puternic, dar cu personalitate. Are un miros… important, nu poate fi confundat cu nimic, cel puțin din ceea ce am eu în colecția mea. E condimentat și răcoros în deschidere, cuișoarele aromate îți dau un sentiment de libertate și prospețime, care te fac să visezi la o piață orientală, plină de dulci condimente. Te însoțesc pe tot parcursul călătoriei alături de opulentă tuberoză. Parfumul mă face să mă gândesc, într-un fel, la sărbătorile de iarnă și parcă mă văd savurând un vin fiert in fața focului din sobă. În final rămâne un miros floral ușor metalic. Dar e clar, unisex, aș putea spune chiar un strop masculin, deoarece nu e un parfum simplu de purtat și de către oricine.
Charlie Gold Revlon
Un parfum pe care-l folosesc aproape zilnic, de când l-am cumpărat. Eu simt fructe, dar nu proaspete și nici sintetice… e pur și simplu un gem delicios de fructe, mai multe la un loc, dulci și caramelizate. Nici caramelul nu e acela cu lapte, clasic, genul dulce de leche, ci fructele din dulceață ce s-au caramelizat în oala în care fierbeau, iar siropul acela topit și fierbinte s-a prins probabil puțin de oală, rezultând mirosul de zahăr ars, dar nicidecum lactonic. E un parfum dulce și plăcut, fără să conțină aldehide, ceea ce-l diferențiază de alte parfumuri din generația sa. Mi-am propus să-mi măresc colecția vintage, astfel, cum găsesc unul care are un preț rezonabil, îl și cumpăr. Așa cum am zis întotdeauna: oldies but goldies.
Hammam Tesori d’Oriente
Hammam nu e altceva decât un Alien citric, unde mirosul dulce al iasomiei e amalgamat cu coaja zemoasă de lămâie zaharisită, și notele fresh date de mandarină. Sincer, mi se pare de-a dreptul delicios, chiar dacă lămâia se simte, totuși, prea mult pentru gustul meu. Impactul inițial se transformă încet în ceva mai lemnos și potolit, iar strigătul iasomiei se stinge ușor, transformându-se în tonuri calde, ambrate. Și cu ocazia asta am făcut și o descoperire. Alien nu e o concepție chiar originală. Având în vedere că Hammam seamănă cu Cinema de YSL, care a fost creat în 2004, iar Alien un an după Cinema, se pare că a găsit o sursă de inspirație în acesta, însă, din fericire, fără nota citrică.
Jasmin di Giava Tesori d’Oriente
Parfumelul acesta e ieftin și miroase intens. Însă… există în mintea mea un mare semn de întrebare. Ciudat e că eu nu simt nimic dulce-gurmand la el (și prin deducție, nici la Angel, căci e un dupe. Simt doar multe fructe combinate cu paciuli înțepător și masculin, care îl fac să fie un chypre fructat-condimentat. Care dulceață? Poate gem de patchouli, dacă există așa ceva… Seamănă cu multe alte parfumuri comune și ieftine, pe care le-am tot simțit în ultimii 30 de ani pe stradă, și explicația e doar una: ori s-au inspirat toate din Angel (ceea ce nu cred, pentru că a fost lansat în 1992), ori Angel a fost copiat după ceva ieftin și anonim din acea perioadă.
5th Avenue Royale Elizabeth Arden
Elegant, persistent, profund, puternic, cu personalitate. Nu cred că ar putea plăcea multor persoane, trebuie să fii în “mood” ca să poți purta așa ceva. Seamănă cu parfumul arăbesc unisex Oud Dinar. Pe lângă pielărie, ambră și ceva lemn afumat, se simte bine și zmeură amestecată cu mult labdanum, puțin patchouli și puțină miere. Deși au fost câteva momente când mi-a lăsat impresia că ar fi dulce, de fapt nu e altceva decât un parfum balsamic, rășinos, întunecat. Am simțit la început și un sirop din muguri de brad, ca cel pe care îl știu din copilărie, dar a dispărut dulceața foarte repede. Per total, e destul de greu, dar unic. Cred că nu poate fi purtat vara, poate doar in serile foarte răcoroase, acesta fiind, prin excelență, un parfum oriental, parcă special conceput pentru anotimpul rece.